Evenimente Brașov Aleea de Sub Tâmpa

Tâmpa este unul dintre cele mai recunoscute simboluri ale Brașovului, vizibil din orice punct orașului, cu celebrul semn luminos stil holloywoodian pe coama principală. Aleea de Sub Tâmpa a fost transformată în totalitate din fosta arteră de circulație și parcare, într-o zonă de petrecere a timpului liber și de promenadă.

Pe lângă deschiderea unei legături cu Sinagoga ortodoxă de pe strada Castelului și repunerea bastioanelor, turnurilor de apărare și a zidurilor cetății în circuitul turistic, proiectul de amenajare a Aleii de Sub Tâmpa a cuprins:

– Amfiteatrul – reconfigurarea gradenelor amfiteatrului natural dintre Bastionul Țesătorilor și clădirea Agrementului şi adaptarea spaţiului pentru desfășurarea de evenimente culturale în aer liber (vizionare filme, teatru, scenă concerte);

– Pajiștea fluturilor – se propune plantarea de specii de arbuşti şi flori perene recunoscute că atrag fluturii şi alte insecte ploenizatoare. Pajiştea va avea rol ecologic şi experimental, nu se va interveni cu întreţinere;

– Grădina Medievală: cetăţile medievale dispuneau de mici grădini utilitare, cu plante aromatice şi medicinale. Se propune înfiinţarea unei asemenea grădini, cu rol educativ, plantele fiind etichetate;

– Loc de joacă pentru copii: înființarea unui loc de joacă pentru copiii cu vârste între 2-8 ani, folosind topometria terenului pentru dotările dorite (de exemplu toboganele să fie montate pe pantele dintre alee și ziduri;

– Dirtpark: Având în vedere succesul de care se bucură actuala zonă de dirtbike, se propune extinderea acestuia cu dotări specifice;

– Sala de fitness în aer liber este preferată de din ce în ce mai mulţi utilizatori. Se propune realizarea unei suprafeţe ample cu aparate şi dotări specifice;

– Pentru taluzurile vegetalizate de-a lungul aleilor se propune folosirea de flori perene în detrimentul suprafeţelor cu gazon;

– Aleea tactilă este un element inedit în noile parcuri europene. Se propune realizarea unei asemenea dotări, de mari dimensiuni.

street food festival brașov 2024 program cine cantă

Street Food Festival Brașov iulie 2024