Evenimente Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
Printre profesorii care au contribuit la renumele instituţiei se numără personalităţi de marcă ale creaţiei şi interpretării muzicale, ca şi ale muzicologiei româneşti – între aceştia, doi membri ai Academiei Române: compozitorii Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. Studiile doctorale în muzică şi înaltul titlu de Doctor în Muzicologie au fost fondate în România tocmai la Conservatorul de Muzică clujean, deja în anul 1971, prin contribuţia hotărâtoare a amintitului Sigismund Toduţă, mulţi dintre cei mai valoroşi muzicieni din toate centrele ţării se mândresc cu titlul de Doctor obţinut la Cluj.