În perioada 13-28 iulie 2024, la Fălticeni, se desfăşura Zilele Municipiului, eveniment care cuprinde spectacole de muzică uşoară şi populară, târgul meşterilor populari, activităţi religioase, competiţii sportive.
Printre formaţiile şi soliştii care vor evolua în programul Zilele Municipiului Fălticeni se numără Scarlet Aura, Los Anonimos, 3 Sud Est, Petronela Butnariu, Doina şi Ciprian Petroaie, Călin Brăteanu și invitații, Delia Racu, NiCK N&D, Argatu, Vlăduţa Lupău, solişti şi formaţii de muzică populară, dar şi tinere talente din municipiul Fălticeni şi din judeţul Suceava
Pe 19 iulie 2024, va avea loc o procesiune religioasă începând de la Biserica „Sfântul Ilie”, trecând pe la Spitalul Municipal Fălticeni, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Primăria Fălticeni, Catedrala „Învierea Domnului” şi încheindu-se la Biserica „Sfântul Ilie”.
Stadionul „Nada Florilor” va găzdui un parc de distracţii, iar pe aleea pietonală se vor organiza un târg al meşteşugarilor populari şi un târg de antichităţi.
Ediţia 2024 a Programului «Zilele Municipiului Fălticeni» include Concursul Interjudeţean de Folclor „Şezătoarea copiilor”, spectacole de muzică uşoară şi populară, activităţi sportive etc.