Târg de Brumar Piața Țărănească 2024 program orar

Meșterii populari vor fi prezenți la Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)! 2024 de la Muzeul Național al Țăranului Român cu ii cusute manual, obiecte din lemn, vitralii, opinci, artă sacră, ceramică, icoane, zgărdane, bijuterii și multe altele.

Program

15-17 noiembrie 2024
Între orele: 10, 00 – 18, 00
Intrarea liberă!

Artizanii vor aduce cu ei obiecte unice croșetate, lucrate din materiale naturale, lână împâslită, bijuterii, marochinărie tradițională, decorațiuni, bijuterii din pietre semiprețioase, jucării, lumânări parfumate, cosmetice naturale, lavandă.

Producătorii îți vor pune la dispoziție flori, fructe din livezi îngrijite cu multă dragoste, ultimele legume de sezon, dulcețuri, zacuști și murături din cămară, prepatare tradiționale din carne, brânzeturi, cașuri pâine, produse de cofetărie veche – doboș, albinită, ciocolată de casă, bomboane fondante, baclavale și plăcinte, țuici și palinci, miere și produse apicole.

În plus, colecționarii de antichități țărănești te vor încânta cu lăzi de zestre, blidare, furci de tors, unelte din gospodăria țărănească, mobilier țărănesc, ii, fote, catrințe, valnice, marame, ștergare, paftale și podoabe, dar și cu tablouri, cărți vechi și obiecte de colecție.

La fața locului gospodine pricepute din Dâmbovița îți pregătesc sărmăluțe cu carne și mămăliguță, fasole bătută cu glazură de ceapă, bulz delicios cu mămăligă și brânză de burduf, varză călită cu scăricică de porc și lipii proaspete. Mai pregătim pentru tine și deserturi calde: kusrtos kalacs, gogoși calde, clătite cu dulceață.

Eveniment
Târg de Brumar Piața Țărănească și Meșter(Ești)
Locație
Muzeul Țăranului Român, strada Monetăriei numărul 3,București,București
Dată începere
2024-11-15
Dată terminare
2024-11-17
Descriere pe scurt
Din 15 până în 17 noiembrie 2024 curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani, colecționari și producători tradiționali din toate zonele țării.
Date posted: 2024-10-31 | Author: