Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” revine în 2024 în atenția publicului sub un alt nume, ȘI festival, dar și cu o mulțime de evenimente în premieră.
Tema ediției a patra a ȘI festival este o invitație de a descoperi în ce măsură pot arta și cultura să-i unească pe oameni în ciuda tuturor diferențelor care îi separă.
ȘI festival aduce la 2 Mai și o serie de concerte cu artiști care interpretează genuri muzicale distincte.
Pe 20 iulie 2024, după deschiderea oficială, vor concerta două trupe de rock alternativ: 7th Boulevard și FiRMA.
Pe 24 iulie 2024, Ada Milea și Bobo Burlăcianu se întorc la ȘI festival pentru un eveniment muzical și mai spectaculos decât cel al ediției anterioare, alături de Cristi Rigman și Anca Hanu. Celebra formație AZUR va închide a patra ediție ȘI festival.
ȘI festival își continuă misiunea de a promova creatorii debutanți prin secțiunea competițională de teatru și film. 7 spectacole și 10 scurtmetraje, realizate de absolvenți din ultimii 4 ani ai facultăților cu profil artistic din România, vor fi urmărite atât de publicul din 2 Mai, cât și de un juriu unic, iar peste 60 de tineri artiști vor trăi experiența ȘI festival, bucurându-se de 8 zile la malul mării.
Descoperă aici programul complet al ȘI Festival 2024