Festivalul Brânzei și al Pastramei Răvășitul Oilor 2024 se desfășoară în perioada 20-22 septembrie pe Platoul “Inima Reginei” de la poalele Castelului Bran.
Brânzeturile sunt reginele unei expoziții de măiestrie culinară, zona de la poalele Bucegilor având o producție mare de lactate. Brânza la cetină, la coșuleț, burduf, toate sortimentele specifice sunt expuse de producători, cei care pe lângă turiști asistă la răvășirea oilor.
În cadrul sărbătorii tradiționale “Răvășitul Oilor “ de la Bran sunt incluse în program o serie de activități, cum ar fi concursuri de gătit și de degustare a brânzei și a pastramei, demonstrații culinare, concerte cu muzică tradițională și dansuri populare.
Vizitatorii se vor bucura de o gamă largă de produse locale, de la brânzeturi și mezeluri, până la dulciuri tradiționale și băuturi alcoolice.
Cei mai mulți producători provin din bazinul Branului, însă turiștii vor putea degusta și pălinca de Zalău sau să cumpere chimire lucrate de meșterii bistrițeni.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET PE ZILE