program concerte concursul internațional George Enescu 2024

CONCURSUL INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU, ediția a XIX-a, va avea loc între 31 august și 27 septembrie 2024, fiind un proiect cultural strategic finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, desfășurat sub Inaltul Patronaj al Președintelui României.

Ediția din acest an va avea în program, ca și până acum, patru secțiuni: violoncel, vioară, pian și compoziție, dar are un element nou și anume un master class de interpretare dirijorală instrumentală și aprofundare în studiul muzicii.

Se adaugă astfel o nouă dimensiune în concurs, cea a dirijatului.

Festivalul și Concursul Internațional George Enescu debutează sâmbătă, 31 august 2024, cu un concert de deschidere și gala de premiere a secțiunii compoziție la Ateneul Român, București.

Concertul de deschidere al Concursului Internațional „George Enescu” 2024 va fi dirijat de Delyana Lazarova, avându-i ca soliști pe Maria Marica (vioară), Benjamin Kruithof (violoncel) și Alexandra Segal (pian) – câștigători ai Concursului Internațional George Enescu, ediția 2022, alături de Orchestra Națională Radio.

Finalele concursurilor vor reprezenta momente de maxim interes pentru publicul meloman, dirijorul Jonathan Bloxham urcând la pupitrul Orchestrei Naționale Radio pentru finala concursului secțiunii violoncel, pe 10 septembrie, Alan Buribayev va dirija Orchestra Filarmonicii „George Enescu” pentru finala secțiunii de vioară pe 16 septembrie, iar Christian Reif va conduce Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în finala concursului de pian, pe 22 septembrie 2024.

Ultimul concert simfonic va avea loc pe 27 septembrie 2024, la Ateneul Român. Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional „George Enescu”, va urca la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, alături de trei dintre cei șase dirijori tineri participanți la masterclass-ul de interpretare dirijorală, instrumentală și aprofundare în studiul muzicii, pentru a prezenta un regal de muzică româno-franceză în care publicul va asculta lucrări de George Enescu, Dan Dediu, Hector Berlioz, Claude Debussy, Igor Stravinski sau Louise Farrenc.

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.

Organizator: ARTEXIM. Co-organizator: Fundația ArtProduction. Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București ARCUB. Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Filarmonica George Enescu, Universitatea Națională de Muzică din București.

Eveniment
Concursul Internațional George Enescu 2024
Locație
Ateneul Român, Strada Benjamin Franklin 1-3,,București,București
Dată începere
2024-08-31
Dată terminare
2024-09-27
Descriere pe scurt
Organizatorii Concursului Internațional „George Enescu” 2024 oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.
Date posted: 2024-08-28 | Author: