Concertul spectaculos susținut de Budapest Gypsy Symphony Orchestra – 100 Gypsy Violins, inițial programat pentru luni 10 iunie 2024, a fost reprogramat cu regret pentru 11 ianuarie 2025.
Această decizie a fost luată din motive complet independente de voința noastră și a organizatorilor.
Vă asigurăm că biletele deja achiziționate rămân valabile pentru noua dată.
Organizatorii își cer scuze pentru orice neplăceri sau dezamăgiri cauzate de această reprogramare și vă mulțumesc pentru înțelegere și suportul acordat și speră să vă vadă pe toți la concertul reprogramat al Budapest Gypsy Symphony Orchestra – 100 Gypsy Violins în 11 ianuarie 2025.
Uitați tot ce știați despre orchestrele faimoase de muzică simfonică. La Budapest Gypsy Symphony Orchestra vorbim de mai mult de-atât.
Renunțați la orice încercare de-a vă imagina ce se va întâmpla pe scenă: mereu e altceva, surprinzător și fermecător.
Ridicați la pătrat toate așteptările pe care le aveți de la un astfel de spectacol: oamenii ăștia le vor depăși oricum.
Sala Palatului se va transforma în locul de “joacă” al unui ansamblu cu o virtuozitatea uimitoare și o poftă de viață molipsitoare: “Budapest Gypsy Symphony Orchestra” este esența meșteșugului artistic și a spiritului ludic.
Repertoriul vast și cuceritor este dublat de entuziasm de nestăpânit. Pentru că membrii orchestrei supranumite “100 de viori” nu-și propun să-și țină în frâu entuziasmul.
Ce rost ar avea? Marea muzică îi însuflețește și le dă sens. Iar ce îi leagă pe artiști este ceea ce creează și legătura cu spectatorii: bucuria de a fi împreună.