Berceni Arena devine centrul distracției de sărbători, iar luminițele și toate cele necesare vor fi puse în funcțiune vineri 22 noiembrie 2024 când se deschide și Târgul de Crăciun care se va închide pe 7 ianuarie 2025!
Patinoarul Berceni Arena va fi deschis nu doar pentru meciurile oficiale de hochei, ci mai ales, pentru copiii și pentru părinții care vor să patineze.
Primarul le transmite cetățenilor că vor urma weekend-uri pline de evenimente, atât în exteriorul patinoarului Berceni, cât și înăuntrul acestuia.
La Târgul de Crăciun 2024 de la patinoarul Berceni Arena până pe data de 7 ianuarie 2025, vor fi deschise 25 de căsuțe, la care meșteșugarii, dar și producătorii autohtoni de bunătăți tradiționale, îi vor aștepta pe vizitatori cu decorațiuni, cadouri, jucării, produse handmade, precum și cu turtă dulce, cozonaci, prăjituri și, bineînțeles, cu tradiționalul vin fiert.