
Concursul Național de Muzică Populară „Meleaguri brâncușiene” Târgu Jiu se va desfășura în perioada 28-30 martie 2025, sub formă de spectacol.
Prezența concurenților este așteptată în ziua de 28 martie 2025, ora 1200 la locul de desfășurare a festivalului.
Pentru concurenții/însoțitorii care au de parcurs o distanță mai mare de 400 km., cazarea se asigură începând cu data de 27.03.2025.
Se pot înscrie la concurs, în calitate de interpreți vocali sau instrumentiști, cursanții şcolilor populare / şcolilor de arte/ centrelor culturale din țară cu vârsta cuprinsă între 12 și 25 de ani.
Participarea la concurs se face pe bază de invitație. Fiecare școală populară/centru cultural poate să participe cu un număr de patru concurenți, câte unul pentru fiecare secțiune și categorie de vârstă.
Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Concursul se desfășoară după următorul program:
• 28 martie 2025, ora 1800 concurs
• 29 martie 2025, ora 1800 concurs
• 30 martie 2025, ora 1200 – Festivitatea de premiere și Gala Laureaților