Peste 80 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori… vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au meșterit peste an.
Sunteți așteptați la Târgul de Sfântul Nicolae, de vineri, 6, până duminică, 8 ale lunii lui Undrea 2024, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.
Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, scoarțe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante medicinale, țuică, fructe și legume.
Alături de meșteri, se numără școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate.